Echipa nationala a Moldovei la tenis de plaja a evoluat la campionatul mondial pe echipe
Echipa națională a Moldovei la tenis de plajă a participat la campionatul mondial pe echipe ITF Beach Tennis World Team Championships, care se desfășoară în aceste zile la Moscova. Echipa noastră, în componența căreia sunt Marina Cojanova, Stanislava Rumianțeva, Artiom Dolgopolîi și Artur Țomartov, sub conducerea căpitanului Elena Organ, a debutat cu o calificare.
Adversarii echipei noastre din etapa de calificare a devenit naționala Thailandei. După meciurile probei de dublu masculine și feminine, scorul în confruntare a devenit 1:1 (echipa din Moldova a înregistrat o victorie la proba de dublu masculin, însă a cedat – la feminin). Rezultatul decisiv al întâlnirii a devenit partida de dublu-mixt, în cadrul căreia, spre nefericire, naționala Thailandei a obținut victoria, calificându-se astfel pe tabloul principal.
Următoarea competiție pentru selecționata Moldovei la tenis de plajă va deveni campionatul european European Beach Tennis Championships, care va avea loc în perioada 8 – 10 septembrie în Bulgaria, Sozopol.
Serviciul de presă al FTM